Pixel

Primăria Gorgota
Județul Prahova

Str.Principala, Nr.70, Sat Gorgota
Telefon:0244.474.511
Fax:0244.474.511

Despre noi

Informații de interes public

Date de contact

112
Obligațiile părinților

Istoric

Comuna Gorgota este o comună cu adânci rezonanțe și implicații în trecut, deoarece reprezintă un simbol al trecerii peste veacuri, de la strămoșii nostri daci, la daco-romani și apoi la romanii de astăzi.

Așezarile comunei sunt vechi încât se pierd în negura vremii și se explică printr-o serie de factori, mai ales prin generozitatea pământului care a oferit adăpost, resurse materiale și condiții prielnice traiului omenesc. Caracteristica principală a localităților comunei Gorgota este continuitatea de locuire, o continuitate atestată prin dovezi arheologice și documentare.

Cele mai vechi urme de viață materială din comuna Gorgota datează din orânduirea comunei primitive și au fost descoperite pe raza satului Poienarii Apostoli, în punctul numit Panaitoaia. S-au mai descoperit obiecte din epoca bronzului (ceramică neagră ) din 1700 - 1100 i.e.n., precum și din sec.I i.e.n. și secolele III - IV e.n.

Din epoca bronzului s-au descoperit resturi de vase din pastă neagră, bine lucrată, cu toarte supraînălțate și decor specific mil. II i.e.n., ceea ce atestă dezvoltarea așezării de la Panaitoaia peste una mult mai veche și care se continuă, pe baza descoperirilor făcute în straturile de la suprafață ale arăturilor adâncite până în sec. III - IV e.n. Din sec. II - I î.e.n. și III - IV e.n. provin resturile de ceramică roșiatică și cenușie de la borcane, cupe, fructiere, castroane, funduri, toarte, gurguie, mânere de amfore etc.

Săpăturile arheologice întreprinse în punctul Panaitoaia (o suprafață de cca. 2 ha ) au scos la iveală și 2 monede mici de argint romane, din perioada Republicii, dinari , sec. II - I i.e.n. , ce atestă faptul că geții din această zonă ajunseseră la un grad înaintat de dezvoltare a civilizației.

Comuna Gorgota a luat ființă in jurul anului 1740, pe un platou cu ondulații, acoperit de o mare pădure - Vlăsia Gorgotei, care prezenta mici poiene unde s-au întemeiat primele așezări omenești. Satele care compun actuala comună Gorgota (îndeosebi Poienarii Apostoli, Crivina și Gorgota ), împreuna cu Poienarii Burchii, Poienarii Rali și Poienarii Vechi (sate care apartin actualmente comunei Poienarii Burchii), formau până la inceputul sec. al XVIII-lea unul singur și vatra acestui sat se afla mai la nord cu 500 - 1000 m , mai precis la est de actuala cale ferată, între pârâul Cricov și pșdurea Tinosu - Crivina, în zona care și astăzi se numeste Siliște.

Istoricul comunei Gorgota începe, de fapt, cu satul Crivina, atestat documentar la 2 septembrie 1520. Este vorba de un hrisov emis de cancelaria lui Neagoe Basarab, prin care voievodul ratifica mănăstirii Dobrușa, ocina Poiana lui Ciolan din satul Crivina și sălașele de țigani dăruite de boierul Radu și paharnicul Badea din Crivina, împreună cu jupânița sa Vlădoaia.

La nici trei ani, Vladislav al III-lea întărea aceleiași mănăstiri stăpânirea satului Crivina, ocina din Poiana Ciolanului, câteva sălașe țigănești "găleată" (dare pe cereale, instituită de Mihnea Turcitul) domnească din Crivina.

În aprilie 1548, vistierul Udriște din Mărginenii Prahovei, împreună cu alți boieri pribegi în Transilvania, coboară pe Valea Prahovei cu o oaste de mercenari, trec prin Gorgota și, la Periș, se ciocnesc de oastea lui Mircea Ciobanul. Udriște este prins și i se taie capul.

Un alt hrisov semnat de voievodul Petru cel Tqnăr, între 1559 și 1567, reconfirmă mănăstirii Dobrușa stăpânirea peste satul Crivina și peste moșia Poiana lui Ciolan, confințind și trei sălașe de țigani.

În legătură cu satul și moșia Poeni(Poenarii de mai târziu), un document, din 15 septembrie 1577, consemna că aceste locuri erau stăpânite de Irina, cumnata sa, soția postelnicului Opriș. De fapt, e un zapis, prin care prima vindea celei de-a doua, a cincea parte din moșia din Poeni și trei rumâni, specificând că moșia avea "moară umblătoare la Prahova și cu cârciumă la drumul cel mare și cu vad de moară pe Ialomița", și precizând, totodată, că "această moșie nu trece Praova" și pe ea se află "siliștea cu case proaspete la apa Praovei".

Un alt document semnat de Mihnea Turcitul(1577-1583;1585-1591) recunoștea jupâniței Anca dreptul de stăpânire asupra averii portarului Dragu(atât moșia, cât și vecinii aflați pe ea).

Interesant și mult mai limpede este zapisul Irinii logofeteasa(întâlnită în 1577), prin care ea si feciorii săi (Nan, Rizea și Oprea) vindeau o parte din moșia Poeni, marelui comis Grigore și soției sale Neaga din poeni, la 20 iunie 1608, pentru amănuntele lămuritoare privind hotarele moșiei.

Astfel, se preciza că "această moșie nu trece Prahova, ci merge până în apa Ialomiței, de se isbește de moșia Tigănești în cap și cu vad de moară, și moară în apa Prahovei, și cu cârciumă la drumul mare și hotarul pe dindosul ei merge până-n lacul cu plopiști".

Din alte documente rezultă că în moșia respectivă, cuprinsă în perimetrul "Prahova, Lacul Onăii, Ialomița și lacul cu Plopi", exista și satul Tărbăceni, cumpărat încă din vremea lui Vlad Vintilă de la Slatina(1532-1535) de la Stoica al Creaței din Miroslăvești, de către logofătul Tudor și vistiernicul Dragomir. Din hrisovul semnat de Pătrașcu cel Bun, în decembrie 1555, reiese că cei doi stăpânesc satul "Tărbăceni toți și cu toate hotarele pentru că le este veche și dreaptă ocină și dedină și cumpărătură(...) pentru 6000 de aspri...". Dar, în iulie 1578, călugării de la mănăstirea Gorgota făceau plângere la Mihnea Turcitul, cerând satul și moșia cu pricina, stăpânite la acea vreme de postelnicii Barbu și Stoica, moștenitorii celor doi cumpărători.

Vodă a dat dreptul postelnicilor, specificând în hrisovul său că "pâră cu călugării de la Gorgota a fost nedreaptă", iar "călugării au rămas de lege", adică de rușine în fața divanului domnesc.

Totuși, la numai un an, în decembrie 1579, revine asupra măsurii luate, stabilind "să-și țină călugării partea lor din ocina Tărbăceni, mult, puțin, cât se va alege. Si semnele moșii, în lung până în parii morii și din jos până la moșia Ruptureanului, la Icoana, iar în lat pân la apa Prahovei și pă lacul Onăii jumătate și se înjugă(învecinează) moșia cu moșia Znagoveanului pân la Coada Curcubeului la Lacul cu Plopi".

Potrivit documentului, coroborate cu toponimele de pe teren, "Lacul Onaii"()Odaii este lacul de la balastiera de pe Prahova, "Lacul cu Plopi" este Lacul Curcubeului(denumit o vreme și lacul Onei), iar Icoana este numele unui loc din satul Curcubeul(Balta Doamnei).

Legenda orală cu cea mai largă circulație în rândul bătrânilor din actualele sate cu numele Poienari, arată că acestea și-ar fi avut obârșia pe izlazul de dincolo de pârâul Cricov, în locul numit Siliște, transformat acum în teren arabil.

Legenda spune ca acolo ar fi fost împroprietăriți cu pământ niște viteji oșteni ai lui Mihai Viteazul, care au luptat sub comanda căpitanului Baba Novac.

Pământul și satul Siliștea au fost dăruite de catre Matei Basarab, pentru faptele sale de vitejie, unui viteaz ostean - boier Poienaru si celor 3 fii ai sai Bucur, Radu și Apostol, de la care și-au luat denumirea cele 4 sate: Poienarii Rali, Poienarii Apostoli, Poienarii Burchii si Poienarii Vechi. Denumirea satului Potigrafu provine de la cuvantul grecesc "potir" care înseamnă vas din lut lucrat cu mâna si "grafos" de la cel care scrie vasul.

Cu siguranță ca această denumire reflecta îndeletnicirea de bază a acelor vremuri - olăritul. Denumirea satului Fânari provine, după cum susțin localnicii de la faptul că de aici iși procurau fânul călătorii care poposeau la Potigrafu în drumul lor către București , Ploiești sau Brașov.

Conform Marelui Dicționar Geografic al României(1898-1902), la Potigrafu a funcționat o vreme și o stație de cai de poștă pe drumul Ploiești-București, deși Th.C.Aslan în "Studiu aupra monopolurilor în România, Buc., 1906", susține că stațiile pe acest drum erau la Podul Văleni(sat al comunei poenarii Burchi) și Pociovaliștea.

Ar mai fi de reținut că, la 3 aprilie 1888, țăranii din Gorgota și Potigrafu încep să se agite, cerând pământ și luând cu asalt în ziua următoare primăria, înarmați cu ciomege și spăngi, după care ard "ocoalele mici" de la cârciumă și pustiesc moara arendașului. Prin 1894, St.Al. Ioanidi se judecă cu obștea sătenilor din localitate, pentru restituirea pământurilor.

La trei ani după răscoala din 1907, locotenentul topograf D.Neagu întocmea planul și hotârnicia izlazului comunal acordat țăranilor din satil Crivina și Fânari din proprietatea Anei Capitanovici.

Despre satul din estul comunei Gorgota, Potigrafu, se știu puține lucruri. Bunăoară, al punctul "Malu Roșu" s-au decelat urmele unei așezări pretrace(neolitic Boian), constituind un sit deosebit de însemnat prin aspecte culturale inedite, iar în punctul "La Podișcă" s-au descoperit vestigiile unor așezări: daco-romanice și străromânească. De asemenea știm că, pa la mijlocul sec. al XVIII-lea, localitatea era vestită pentru cărămidăria care funcționa aici.

Despre denumirea satului din sud-vestul comunei Gorgota, Poenarii Apostoli, Orgu Iordan "evocă originea locală a oamenilor", iar toponimul îl derivă de la substantivul feminin "poiană", în sens de "loc lipsit de vegetație lemnoasă, în interiorul pădurii, sau cu sol foarte umed", determinativul "Apostoli" putând fi raportat la antroponimul omonim.

Tradiția pomenește că, acum vreo patru-cinci sute de ani, niște mercenari translivăneni s-au stabilit pe aici, în vreo două-trei poieni din codrul Vlăsiei, unde au întemeiat o așezare, care a luat numele de Poeni, iar locuitorii s-au numit poenari, iar cu vremea si-au impus denimrea pe care si-au atribuit-o.

Dicționarul Topografic și Statistic al României(1872), amintește satul poenarii lui Apostol ca având la acea data 805 locuitori și a cărui denumire veche ar fi fost Gorganul lui Apostol.

Despre satul Crivina, T.Porucic, în "Lexiconul termenilor entopici din limba română(1931)", explică acest nume derivând din slavul "Krivina", cotitura, semnificând loc nisipos cu vegetație ghimpoasă sau regiune păduroasă.

Istoricul localității începe dupa Gh. A. Bănuță, de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, când a fost "fundat(...) în vatra pe care se afla astăzi".


Din blogul Primăriei

Anunțuri

Dispozițiile primarului

Declarații de căsătorie

Hotărârile Consiliului Local

Ultimele informații adăugate

2018